Acasa » Blog » Totul despre reciclare » Reciclarea ambalajelor și modificările Ordonanței de Urgență nr. 196/2005
Companii din diverse sectoare de activitate își pun problema ce înseamnă reciclarea în domeniile economice de producție, transport, comercializare de mărfuri. Este necesar ca modificările frecvente din legislația națională și actualizarea directivelor europene de mediu să fie înțelese și aplicate corect. Trebuie îndeplinite responsabilitățile producătorului pentru reciclarea deșeurilor de ambalaje, conform regulilor și recomandărilor în vigoare. Vă prezentăm în continuare detaliile la zi despre reguli de reciclare pentru operatori economici.
OUG nr. 196/2005 – reguli pentru reciclarea ambalajelor
Textul inițial al Ordonanței stabilește constituirea Fondului pentru mediu și atribuțiile acestuia, ca instrument economico-financiar de susținere a proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a fost creată ca sprijin instituțional pentru îndeplinirea obiectivelor UE în domeniul mediului și schimbărilor climatice, conform dispozițiilor legale.
În OUG nr.196/2005 se stabilește setul de obligații la fondul de mediu și care sunt categoriile de firme din economia națională, care trebuie să plătească o taxă pe ambalaje. Un alt obiectiv al Ordonanței privind Fondul pentru mediu este creșterea capacităților pentru colectarea, valorificarea, tratarea și eliminarea deșeurilor. Se menționează gestionarea răspunderii extinse a producătorilor și aplicarea ei în cazul organizațiilor colective de transfer. Acestea preiau responsabilitatea atingerii obiectivelor de valorificare, gestionare sau colectare pe fluxurile de deșeuri.
Modificările la OUG nr. 196/2005
Regulile și condițiile de aplicare a OUG nr.196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, au fost modificate în repetate rânduri. Operatorii economici trebuie să cunoască în detaliu aceste prevederi, pentru a se asigura că reciclează corect ambalajele și respectă procedurile actualizate.
OUG nr. 125/2022
Actul normativ prevede că Administraţia Fondului pentru Mediu poate să colaboreze cu unităţi administrativ-teritoriale la nivel județean și municipal, prin contracte de delegare multianuale. Astfel se pot implementa proiecte şi programe comune pentru protecţia mediului. Beneficiarii finali ai finanţării din Fondul pentru mediu sunt persoane fizice din regiunile respective, deci impactul economic, social și ecologic este semnificativ.
Prin informare, conștientizare și prin crearea unui cadru funcțional adecvat, comunitățile și operatorii economici află cum se reciclează sticla, care sunt regulile pentru reciclarea hârtiei și pentru reciclarea metalelor, conform reglementărilor în vigoare.
Persoanele juridice trebuie să respecte instrucţiunile de utilizare a aplicaţiei informatice SIATD – Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor. Astfel vor putea să monitorizeze tranzacţiile cu deşeuri de ambalaje, anvelope, baterii și electrocasnice, echipamente electrice şi electronice, acumulatori portabili. Această activitate este cuprinsă în sistemul răspunderii extinse a producătorului și este aprobată printr-un ordin al ministrului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Ordinul nr. 1541/2022
Acest ordin stabilește o schemă transparentă de ajutor de stat, sub formă de compensaţii pentru prestarea unor servicii de interes economic general. Este vorba despre investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor. Actul normativ se referă la înfiinţarea prin aport voluntar a unor centre de colectare, centre integrate de colectare pentru zone urbane şi insule ecologice digitalizate.
Se acordă ajutor de stat pentru compensarea construirii de infrastructură prin forma alocări financiare nerambursabile. Acestea sunt cuprinse în Planul naţional de redresare şi rezilienţă și sunt prevăzute în bugetul furnizorului de ajutor de stat. Este reglementat un prag mediu anual de 15 milioane de euro pentru un serviciu de interes economic general, per beneficiar.
Hotărârea nr. 1214/2022
Această hotărâre modifică HG nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare (SGR) pentru ambalaje primare nereutilizabile. Prevederile Hotărârii nr. 1214/2022 stabilesc obligația de înregistrare în Sistemul de garanţie – returnare (SGR) pentru producătorii care introduc pe piaţa naţională produse ambalate.
Obligaţiile ce rezultă din răspunderea extinsă a producătorilor de colectare şi reciclare a deşeurilor provenite din ambalaje sunt îndeplinite exclusiv în cadrul SGR. Este legiferat termenul de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării pentru furnizarea clarificărilor şi informaţiilor solicitate de administratorul SGR.
Noile reglementări clarifică detaliile despre categoriile de operatori economici care depun declarație la Fondul pentru Mediu și contribuie la eficientizarea activităților de reciclare a ambalajelor şi de valorificare a deşeurilor, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Directivele Uniunii Europene.