Acasa » Blog » Marathon-ul Reciclării » Reciclarea metalului. Ghid cu recomandări
Metalul poate fi reciclat în mod repetat fără a-și pierde proprietățile, iar costurile sunt mai reduse decât în cazul producției din materii prime. Descoperă, în continuare, cum se reciclează metalul, ce deșeuri nu se pot colecta și cum pregătești obiectele înainte de a le pune în pubelă.
Reciclarea are numeroase beneficii pentru mediu și economie. Refolosind materialele, nevoia de materii prime scade, iar resursele naturale vor fi conservate pentru generațiile viitoare. Totodată, procesul economisește energie și previne poluarea. Mai mult, colectând separat, reducem cantitatea de deșeuri trimisă la groapa de gunoi. Astfel, reciclarea protejează mediul înconjurător în timp ce ne asigură o viață mai sănătoasă și ne permite să facem economii financiare.
Cum se reciclează metalul?
Procesul de reciclare a metalului începe prin sortarea deșeurilor în funcție de tipul lor. Apoi, acestea se curăță de impurități și se topesc la temperaturi foarte ridicate. La final, se toarnă materialul topit în matrițe și se solidifică. Metalul este acum gata să devină un nou produs.
Important! Aluminiul se reciclează diferit față de restul metalelor. Întâi este sfărâmat, apoi, se adună sub formă de baloți. După ce este topit, e turnat în noi foi subțiri din care se realizează alte ambalaje.
În timpul sortării, se folosește un electromagnet pentru a separa metalele feroase de cele neferoase. Fierul și inoxul intră în prima categorie, în timp ce aluminiul și cuprul în a doua.
Ce tipuri de metal sunt reciclabile?
Toate deșeurile din metal pot fi reciclate, putând fi reintroduse cu ușurință în circuitul economic. Iată care sunt principalele obiecte pe care le poți colecta:
● doze din aluminiu pentru băuturi (sucuri răcoritoare, băuturi alcoolice, energizante etc);
● conserve de mâncare (pateu, pește etc);
● casolete de mâncare (de la takeaway);
● folie alimentară de aluminiu;
● spray-uri (deodorante și altele);
● capace de sticle și borcane;
● tacâmuri metalice;
● ustensile de bucătărie;
● cuie, șuruburi, piulițe etc;
● chei de broască, tirbușoane, unelte și alte obiecte fără inserții din plastic, lemn sau cauciuc;
Obiecte care nu se reciclează:
● metalele feroase ruginite;
● spray-uri care nu sunt complet goale;
● cutii de vopsea sau care conțin alte substanțe toxice;
● folie alimentară murdară;
● folia metalizată folosită ca ambalaj pentru chipsuri și alte gustări;
● deșeuri metalice din spitale;
● recipientele de ulei de motor;
● oale și tigăi;
● termostate, întrerupătoare, jucării, lumini fluorescente și alte deșeuri care conțin mercur;
Cum colectăm și pregătim metalul pentru reciclare?
Dacă îți dorești să faci primii pași către un stil de viață fără deșeuri, e important să colectezi și să pregătești corect materialele reciclabile. Pentru început, asigură-te că deșeurile sunt curățate, pentru a nu contamina restul pubelei. În cazul dozelor de suc, de exemplu, e suficient să le clătești bine cu apă. Conservele de mâncare, în schimb, necesită spălare cu apă și săpun sau detergent de vase.
Tuburile de aluminiu cu aerosoli (spray-urile) trebuie să fie complet goale și să nu aibă găuri în ele. E bine ca restul obiectelor din aluminiu să fie aplatizate, pentru a economisi spațiu. Totuși, în cazul foliei alimentare, pentru că materialul se poate deteriora ușor, ar fi indicat să i se dea forma unei bile.
Dacă obiectul este realizat din mai multe tipuri de material, acestea trebuie colectate separat. De exemplu, tuburile de aerosol sunt metalice, însă capacul este din plastic. De aceea, le vom pune în pubele diferite: tubul în cea roșie, pentru metal, iar capacul în cea galbenă, pentru plastic. În unele locuri, cele două se colectează împreună, la galben.
Îți recomandăm să le explici și copiilor cum funcționează reciclarea și să îi inviți să participe la acțiunea de separare a deșeurilor. Cei mici adoră provocările și le place să învețe lucruri noi, iar dacă îi obișnuiești de acum cu reciclarea, vor deprinde foarte ușor acest obicei bun pentru planetă.
Când produsele metalice ajung la finalul duratei de viață, ele pot fi reciclate cu ușurință, creând produse noi. Procesul de reciclare utilizează mai puțină energie decât producția, scade nevoia de materii prime și emite o cantitate mai mică de gaze cu efect de seră. Ține cont de recomandările de mai sus și colectează separat pentru a proteja mediul și a asigura copiilor noștri o planetă curată.
RECICLEAZA!
Hai sa lasam generatiilor viitoare
o planeta mai curata
Contactati-ne!
Dorim sa avem o comunicare cat mai eficienta cu potentialii nostri parteneri, de aceea te rugam sa completezi formularul de mai jos: