Colectarea și reciclarea plasticului: cum se realizează corespunzător?

Colectarea și reciclarea plasticului: cum se realizează corespunzător?

Plasticul este un material omniprezent, cu impact semnificativ asupra mediului și economiei. Colectarea și reciclarea sa corespunzătoare sunt esențiale pentru o societate sustenabilă. Află în acest articol ce este plasticul, cum se produce, care sunt tipurile de plastic și cum trebuie colectat și reciclat în mod responsabil.

Ce este plasticul și cum se produce?

Plasticul poate fi:

  • Plastic sintetic – obținut din țiței, gaze naturale sau cărbune;
  • Plastic biologic – derivat din resurse regenerabile precum amidon, grăsimi, uleiuri vegetale sau bacterii.

Etapele de producție ale plasticului sintetic:

1. Extracția materiilor prime (în mare parte țiței și gaze naturale, dar și cărbune) – acestea sunt un amestec complex de mii de compuși care apoi trebuie prelucrați.

2. Procesul de rafinare transformă țițeiul în diferite produse petroliere – acestea sunt transformate pentru a produce substanțe chimice utile, inclusiv „monomeri” (o moleculă care este elementele de bază a polimerilor). În procesul de rafinare, țițeiul este încălzit într-un cuptor, care este apoi trimis la unitatea de distilare unde țițeiul greu se separă în componente mai ușoare numite fracțiuni. Unul dintre acestea, numit nafta, este compusul crucial pentru a produce o cantitate mare de plastic. Cu toate acestea, există și alte mijloace, cum ar fi utilizarea gazului.

3. Polimerizarea este un proces în industria petrolieră în care gazele ușoare de olefină (benzină) precum etilena, propilena, butilena (adică monomerii) sunt transformate în hidrocarburi cu greutate moleculară mai mare (polimeri). Acest lucru se întâmplă atunci când monomerii sunt legați chimic în lanțuri.

Colectarea și reciclarea plasticului: cum se realizează corespunzător?

Tipuri de plastic

Plasticul este marcat cu simboluri numerotate de la 1 la 7. Cele mai comune tipuri de plastice includ:

  • PET (1) – Polietilenă tereftalată, folosit pentru sticle de băuturi;
  • HDPE (2) – Polietilenă de înaltă densitate, folosit pentru recipiente pentru detergenți;
  • PVC (3) – Clorură de polivinil, folosit pentru țevi, cabluri;
  • LDPE (4) – Polietilenă de joasă densitate, folosit pentru pungi, folii;
  • PP (5) – Polipropilenă, folosit pentru ambalaje alimentare;
  • PS (6) – Polistiren, folosit pentru caserole, pahare de unică folosință;
  • Altele (7) – combinații de materiale.

Aditivii adăugați le conferă plasticurilor rezistență, flexibilitate, culoare sau igienă.

Problema plasticului și impactul asupra mediului

Plasticul se descompune extrem de greu, iar o mare parte ajunge în natură. Odată ajuns în mediu:

  • Se fragmentează în microplastic (<5mm);
  • Contaminează oceanele și lanțul trofic;
  • Afectează sănătatea umană și biodiversitatea.

Doar în 2015 s-au produs peste 320 milioane tone de plastic, mai mult decât greutatea combinată a întregii populații umane.

De ce este importantă reciclarea plasticului?

Reciclarea plasticului:

  • Reduce cantitatea de deșeuri depozitate;
  • Conservă resursele naturale;
  • Reduce poluarea și amprenta de carbon a companiilor;
  • Contribuie la economia circulară;
  • Creează locuri de muncă în domeniul reciclării.

Reciclarea metalului și reciclarea bateriilor și electrocasnicelor sunt de asemenea procese critice, care contribuie la prevenirea poluării cu deșeuri periculoase și la recuperarea resurselor valoroase.

Cum se reciclează corect plasticul?

1. Curățarea ambalajelor – clătește resturile alimentare pentru a preveni contaminarea întregului lot de reciclare.
2. Sortarea – identifică simbolurile de pe ambalaje (PET, HDPE etc.).
3. Compactarea – zdrobește sticlele pentru a reduce volumul (cu capacul pus la loc).
4. Depunerea în containerele corespunzătoare – conform codurilor de culoare:

  • Galben – plastic și metal;
  • Albastru – hârtie/carton;
  • Verde – sticlă;
  • Maro – fracție mixtă (deșeuri menajere);
  • Negru – deșeuri biodegradabile (fructe, legume, resturi vegetale).

Se pot recicla: PET-uri, folii de plastic, găletușe de iaurt, navete, caserole transparente, pungi alimentare, sticle de lapte, șampon, balsam, detergent.

Nu se reciclează: caserole negre/mate, recipiente pentru chimicale, folii alimentare subțiri, pungi clasice de plastic, ambalaje Tetra Pak.

Procesul de reciclare a plasticului

1. Spălare și eliminare impurități (etichete, capace);
2. Măcinare și tocare;
3. Spălare și uscare;
4. Prelucrare în fulgi pentru fibre textile sau alte ambalaje.
Acest proces necesită echipamente specializate, personal calificat și respectarea normelor de protecția mediului pentru a evita riscurile asociate cu deșeurile periculoase.

Colectarea și reciclarea plasticului: cum se realizează corespunzător?

Strategia UE și viitorul plasticului

UE își propune ca până în 2030, toate ambalajele din plastic să fie reciclabile. Strategia europeană urmărește:

  • Proiectarea produselor pentru reciclare și refolosire;
  • Promovarea materialelor durabile;
  • Creșterea gradului de colectare separată;
  • Diminuarea impactului asupra ecosistemelor.

Plasticul poate fi reciclat, dar doar dacă este colectat și sortat corect. Prin gesturi simple, fiecare dintre noi poate contribui la reducerea poluării și la conservarea resurselor naturale. Alege să fii

Ai nevoie de sprijin pentru gestionarea deșeurilor din plastic sau alt tip de material reciclabil? Contactează echipa Marathon EPR și află cum te putem ajuta să implementezi soluții sustenabile pentru compania ta!

RECICLEAZA!
Hai sa lasam generatiilor viitoare
o planeta mai curata

Contactati-ne!

Dorim sa avem o comunicare cat mai eficienta cu potentialii nostri parteneri, de aceea te rugam sa completezi formularul de mai jos:

Scroll to Top