Acasa » Blog » Avantajele colaborarii cu OIREP » Reciclarea metalelor: Sfaturi utile și reguli de respectat
Procesul de reciclare a devenit o operațiune din ce în ce mai importantă pentru indivizi și pentru companii. Firmele care își dovedesc capacitatea de reciclare și se încadrează în conceptul de „sustenabilitate” câștigă, automat, un avantaj competitiv puternic deoarece imaginea companiei devine mai plăcută în rândul consumatorilor. Dacă vrei să fii un antreprenor responsabil și prietenos cu mediul, află acum de ce este importantă reciclarea metalelor și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi!
Importanța reciclării metalelor
Metalele reprezintă materiale valoroase a căror proprietăți și caracteristici nu sunt deteriorate prin reciclarea continuă. Unul dintre cele mai semnificative metale este fierul vechi care își păstrează valoarea atât în colectarea acestuia pentru vânzare-cumpărare, cât și pentru procesul de reciclare.
Pe lângă un stimulent financiar, reciclarea metalelor reprezintă și un imperativ de mediu. Astfel, această operațiune ne permite să conservăm resursele naturale importante vitalității echilibrate. Reciclarea metalelor necesită utilizarea unei cantități mici de energie pentru procesare față de producerea unor bunuri noi din materii prime virgine.
Iată 5 motive clare pentru care reciclarea metalelor este importantă:
● Pentru a conserva resursele naturale. Reciclarea metalului și utilizarea acestuia în producție înlocuiește necesitatea de a produce noi bucăți de metal virgin, ceea ce duce la economisirea semnificativă de resurse financiare, timp și efort depus.
● Pentru a utiliza la potențial maxim resursele de metal. Metalele sunt printre puținele materii prime ușor de reciclat deoarece proprietățile principale nu se degradează în timpul acestei operațiuni. Acest lucru înseamnă că nu există nici un motiv real pentru care trebuie să produci metal nou – decât în cazul în care cererea de piață crește mai mult decât posibilitățile de utilizare a metalului reciclat.
● Pentru a compensa emisiile de carbon generate de compania ta. Reciclarea metalelor reprezintă o alternativă sustenabilă deoarece reduce emisiile de carbon și, implicit, poluarea aerului. În plus, prin reciclarea metalelor utilizate în producție, firma ta poate contribui la obiectivele ecologice ale societății și astfel își întărește imaginea în rândul consumatorilor.
● Pentru a economisi bani prin reducerea costurilor legate de producție și aprovizionare. Majoritatea companiilor din ziua de astăzi reciclează pe baza faptului că este o operațiune mai puțin costisitoare decât crearea de la 0 a materiilor pentru producție.
● Pentru a îndeplini standardele industriei de reciclare și ale societății. Pe măsură ce comunitățile de indivizi devin din ce în ce mai preocupate de conceptele de „sustenabilitate” și „ecologie”, industria reciclării exercită o presiune suplimentară asupra companiilor pentru a răspunde în mod pozitiv în privința reciclării.
Deși există provocări pentru a crea o cultură antreprenorială care are în vedere reciclarea metalelor, o companie de gestionare totală a deșeurilor îți poate ajuta compania să se conformeze standardelor industriei de reciclare și societății.
Reguli de reciclare pentru metale
Organizațiile mari și extinse care lucrează cu produse realizate din metale colaborează, de obicei, cu o companie externă care oferă servicii tehnice de reciclare. Fie trimit resturile de metale la furnizorul de servicii, fie cheamă un tehnician la locația companiei care să conducă teste PMI (Identificarea materialelor pozitive). Aceste teste utilizează metode de identificare adaptate cerințelor pentru a sorta rapid diferite tipuri de metale și resturi.
Pe de altă parte, fiecare companie poate să își aducă aportul în reciclarea metalelor cu o bază de cunoștințe minimă legată de proprietățile metalelor și cu un echipament potrivit de sortare. Iată pașii prin care se realizează procesul de reciclare:
1. Colectarea metalelor
Acesta este principalul pas spre reciclare și se referă, simplu, la colectarea tuturor materialelor și produselor care sunt concepute sau conțin metal. Pentru desfășurarea optimă a procesului de reciclare, operațiunea trebuie organizată astfel încât să existe containere special concepute pentru colectarea metalelor.
2. Sortarea metalelor
Procesul de sortare implică separarea materialelor care pot fi reciclate de cele care nu pot fi reciclate. Această operațiune trebuie să se desfășoare în funcție de o serie de factori, în care calitatea metalului reciclat este foarte importantă. Prin urmare, este necesară o verificare strictă în ce privește standardele de calitate.
Regula generală în sortarea produselor este ca materialul principal, adică metalul, să fie prezent în mai mult de 50% decât celelalte materiale. Chiar dacă acel metal este înconjurat de alte materiale, cum este plasticul, produsul merită reciclat dacă este produs în mare parte din metal.
Metalul vechi este clasificat fie ca feros (oțelul), fie ca neferos (toate celelalte tipuri de metal). Modalitățile de identificare a metalului feros și neferos pentru o sortare optimă se realizează foarte ușor cu ajutorul unui magnet. Metalele feroase conțin fier deci, automat, se vor apropia de magnet, în timp ce metalele neferoase nu vor fi atrase și astfel pot fi scoase din fluxul de deșeuri mixte. Industriile care oferă servicii de reciclare pentru metale utilizează senzori cu infraroșu sau raze X pentru identificarea tipurilor de metal și sortarea acestora.
Trei categorii comune de procese de detectare a metalelor folosite de industriile de reciclare sunt: biotehnologia, hidrometalurgia și pirometalurgia. Utilizarea acestor operațiuni îmbunătățesc în mod eficient rata de recuperare, reciclare și reutilizare a metalelor.
3. Procesarea metalelor colectate
Această operațiune se realizează într-un spațiu destinat deșeurilor de metale deoarece se referă la compactarea metalelor și la utilizarea unor mașinării speciale pentru rezultate optime. Toate materialele reciclate sunt strivite cu ajutorul mașinilor, astfel încât să nu ocupe atât de mult spațiu în benzile transportoare.
4. Mărunțirea
Metalele sunt defalcate în bucăți mici sau foițe subțiri pentru a permite o prelucrare ulterioară mai ușoară. Bucățile mici de metal au un raport mare de suprafață – volum care poate fi topit folosind mai puțină energie decât în cazul topirii bucăților mari de metale. De obicei, oțelul este defalcat în bucăți sau blocuri mai mici, în timp ce aluminiul este preschimbat în foițe subțiri.
5. Topirea și purificarea
Procesul de topire are loc în cuptoare imense concepute special pentru a topi acel metal pe baza proprietăților specifice. Deci, fiecare metal are cuptorul lui. Procesul de topire poate dura de la câteva minute până la câteva ore, depinzând de mărimea cuptorului, volumul de metal introdus și de temperatura de topire adecvată.
După procesul de topire, următorul pas este purificarea metalelor prin diferite metode. Purificarea metalelor se face pentru a asigura că produsul final este lipsit de impurități și îndeplinește standardele de calitate pentru reutilizare. În urma acestora, metalul este răcit și gata pentru a se folosi din nou în procesul de producție!
Piața în industria de reciclare este foarte extinsă, ceea ce înseamnă că dacă ești un antreprenor la început de drum poți să-ți dezvolți afacerea prin implementarea unui serviciu de colectare a metalelor. Dacă ai deja o afacere existentă, acordă o atenție deosebită reciclării metalelor pentru a reduce costurile de producție, emisiile de carbon și pentru a-ți încadra compania în standardele sustenabile cerute de societate!
RECICLEAZA!
Hai sa lasam generatiilor viitoare
o planeta mai curata
Contactati-ne!
Dorim sa avem o comunicare cat mai eficienta cu potentialii nostri parteneri, de aceea te rugam sa completezi formularul de mai jos: