Ce sunt deșeurile biodegradabile și care sunt obligațiile companiilor din industria alimentară?

Ce sunt deseurile biodegradabile

Activitățile umane generează zilnic mii de tone de deșeuri care constituie unul dintre principalii factori de poluare a mediului înconjurător. Deșeurile se împart în mai multe categorii, în funcție de diferite criterii; unul dintre acestea este modul în care acestea pot fi descompuse.
Din acest punct de vedere, există două categorii de deșeuri: cele care se descompun în mod natural și cele care trebuie să fie supuse unor anumite proceduri pentru a fi descompuse.
Cele din prima categorie se numesc deșeuri biodegradabile și provin în special din gunoiul menajer și din activitatea companiilor din industria alimentară.

Ce deșeuri sunt biodegradabile

În această categorie, intră toate resturile de natură organică, resturi care au capacitatea de a se descompune în mod natural, fără a fi nevoie de nicio intervenție umană. Resturile alimentare, alimentele învechite, legumele și fructele stricate sau mucegăite, frunzele uscate și alte resturi vegetale sunt principalele deșeuri biodegradabile.
De asemenea, din aceeași categorie mai fac parte hârtia și cartonul, părul uman și cel de animale, rumegușul, cenușa rezultată în urma arderii lemnului, grăsimile și uleiurile vegetale sau animale, precum și hainele sau alte obiecte din fibre naturale.

Ce impact au asupra mediului deșeurile biodegradabile

Se poate spune despre aceste deșeuri că sunt cel mai puțin periculoase, întrucât se descompun în mod natural; asta nu înseamnă că pot fi aruncate la voia întâmplării. În urma procesului de descompunere se produce metan, un gaz toxic care se degajă în atmosferă și contribuie la poluare.
Astfel, o cantitate mare de deșeuri biodegradabile lăsate să se descompună în mod natural va genera o cantitate le fel de mare de metan. De asemenea, mirosurile produse în timpul procesului de descompunere sunt greu de suportat, iar o cantitate însemnată de deșeuri poate face aerul irespirabil. De asemenea, un munte de gunoaie lăsate să se descompună nu reprezintă o priveliște foarte plăcută pe care ai vrea să o întâlnești zilnic.
Nu în ultimul rând, depozitele de deșeuri biodegradabile pot reprezenta o sursă de infecție, pentru că în procesul de descompunere sunt implicate o serie de bacterii cu care nu este indicat să intri în contact.

Cum se asigură managementul deșeurilor biodegradabile

Dat fiind faptul că procesul de descompunere începe rapid, deșeurile biodegradabile nu pot fi depozitate o perioadă îndelungată pentru a evita inconvenientele enumerate mai sus.
Primul pas este colectarea separata, iar campaniile de educare și conștientizare pot ajuta populația să înțeleagă de ce este atât de important ca gunoiul menajer să fie colectat separat de celelalte deșeuri care nu sunt biodegradabile.
Deșeurile din această categorie nu pot fi refolosite sau transformate în produse noi, singura modalitate de reciclare fiind transformarea lor în compost, folosit ca îngrășământ natural în agricultură. De asemenea, metanul rezultat în urma descompunerii poate fi folosit ca biogaz pentru obținerea de combustibil sau pentru încălzire. Pentru că procesul de descompunere naturală poate fi lent, în procesul de obținere a compostului și a biogazului se folosesc microorganisme care îl accelerează.
Dacă vrei să afli totul despre reciclare, avem o secțiune specială pe blogul nostru, cu mai multe articole pe această temă.

Ce obligații le revin companiilor din industria alimentară

Majoritatea deșeurilor provenite de la companiile din industria alimentară sunt biodegradabile, acest sector fiind una dintre principalele surse de astfel de reziduuri.
Prin urmare, ghidurile de sustenabilitate conțin recomandări pe această temă adresate producătorilor din acest domeniu, existând totodată și o serie de obligații prevăzute în legislația de mediu.
Începând cu anul 2021, a devenit obligatorie la nivel național implementarea unui sistem de colectare separată a deșeurilor biodegradabile. Legea vizează deopotrivă persoanele fizice și juridice, iar companiile din industria alimentară intră în această a doua categorie.
Astfel, orice producător din domeniu este obligat să depună deșeurile biodegradabile în containere speciale sau să aibă un contract cu o firmă specializată care să le colecteze periodic.
Totodată, orice firmă din industria alimentară trebuie să monitorizeze permanent cantitățile de deșeuri pe care le produce, să facă raportări periodice și să achite anumite taxe și contribuții de mediu.

Soluții de optimizare a managementului deșeurilor biodegradabile

Legislația în domeniu este destul de stufoasă și se modifică frecvent, astfel că asigurarea unui bun management al deșeurilor în cadrul companiei poate da mari bătăi de cap. De asemenea, și implementarea strategiilor de responsabilitate extinsă a producătorului necesită cunoștințe aprofundate în domeniul managementului deșeurilor, fiind o muncă pentru specialiști.
O soluție simplă pentru a scăpa de aceste griji este preluarea responsabilităților de mediu de către o persoană sau o organizație specializată.
Companiile din industria alimentară pot începe o colaborare cu un responsabil de mediu sau pot încredința responsabilitățile unei OIREP.
Dacă te întrebi ce înseamnă OIREP și ce avantaje aduce, trebuie știi că este vorba despre o Organizație de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului. Aceasta preia toate responsabilitățile de mediu ale companiei care sunt astfel lăsate în seama unor profesioniști cu experiență în domeniu.

Dacă ai o companie care produse deșeuri biodegradabile și vrei să scapi de responsabilitatea gestionării acestora, poți să ne pasezi nouă această sarcină și te ajutăm cu plăcere. Marathon EPR Group S.A este o OIREP înființată în 2019, însă specialiștii din echipa noastră au mai mulți ani de experiență în spate și pot face față oricăror provocări.
Trimite-ne un mesaj de pe pagina de contact, apoi vom putea discuta în vederea unei viitoare colaborări!

RECICLEAZA!
Hai sa lasam generatiilor viitoare
o planeta mai curata

Contactati-ne!

Dorim sa avem o comunicare cat mai eficienta cu potentialii nostri parteneri, de aceea te rugam sa completezi formularul de mai jos:

Scroll to Top