Unul dintre lucrurile pe care le știm sigur este că folosim mai multe materiale și fabricăm obiecte noi de zi cu zi într-un ritm mai rapid ca niciodată, în loc să le refolosim sau să le valorificăm.
Drept urmare, ne confruntăm cu multe provocări, cum ar fi: poluarea aerului, a apei și a solului, saturarea gropilor de gunoi și epuizarea materiilor prime.
Conceptul Zero Waste vizează ca niciun deșeu să nu mai ajungă la groapa de gunoi și reutilizarea materialelor pe care le avem deja în circulație pentru a produce noi obiecte de care avem nevoie.
În topul priorităților consumatorului ar trebui să fie:
1️⃣ evitarea generării de deșeu de ambalaje, urmată de
2️⃣ reutilizarea ambalajelor rămase în urma consumului, iar ca ultimă soluție ar trebui să
3️⃣ apelăm la reciclare.
Gradul de reciclare în România în momentul de față este la cote alarmante. La nivel național se reciclează doar 14% din deșeul generat, iar în capitală din cele 11.1 milioane de tone de deșeuri doar 9% sunt reciclate.
Zero Waste este un concept cu scopul principal de eliminare a deșeurilor.
Este o inițiativă de încurajare a persoanelor fizice și a întreprinderilor să oprească toate resursele valoroase care merg la depozitele de deșeuri/groapa de gunoi sau incineratoare prin găsirea de modalități de a le menține în circulație.
Pentru ca acest concept – Zero Waste – să poată fi realizat la scară largă, trebuie să fie adoptat atât în faza de producție industrială, cât și de consumatori. Producătorii trebuie să regândească procedurile, produsele și ambalajele pentru a avea ca scop recuperarea materialelor folosite în loc să folosească materii prime. Pe de altă parte, consumatorii trebuie să facă o schimbare și să cumpere produse ecologice, produse “verzi” și să-și reducă consumul.
O mare parte din produsele de consum vin ambalate în plastic, plasticul un material ce are o viață de sute de ani odată trimis către groapa de gunoi.
Pentru a putea reduce poluarea cu plastic ce afectează întregul ecosistem este indicat să evităm cumpărarea acestuia de la raft. Astfel, mișcarea Iulie fără Plastic, o mișcare internațională ce adună anual 250 milioane de participanți din 177 de țări are ca scop evitarea generării de deșeuri din plastic pe parcursul întregii luni.