Ce trebuie să știi despre taxa pe ambalaje din domeniul retail

Taxa pe ambalaje din domeniul retail

Taxa pe ambalaje este una dintre obligațiile pe care agenții economici le au la Fondul pentru Mediu.
Descoperă în continuare ce implică aceasta, când trebuie depuse rapoartele și ce amenzi riști dacă nu  respecți legea
.

Importanța economiei circulare

Uniunea Europeană urmărește tranziția către economia circulară, un model de producție și consum prin care ciclul de viață al produselor este extins. Scopul este să reducem la minim deșeurile, să  protejăm resursele naturale, să scădem nivelul poluării și să combatem schimbările climatice.

Resursele naturale sunt acele materiale pe care le preluăm de pe Pământ pentru a ne susține viața și satisface nevoile. Spre deosebire de lumina soarelui, petrolul, cărbunele, gazele naturale și metalele nu reprezintă o resursă nelimitată. De aceea, aceste materii prime trebuie conservate pentru generațiile viitoare.

Totodată, e necesar să ne orientăm către resurse care nu poluează. Cele de mai sus eliberează gaze cu efect de seră, care contribuie direct la încălzirea globală. Mai mult, produsele care sunt confecționate din acestea, precum cele din plastic, continuă să polueze și la finalul ciclului de viață. Deșeurile au un impact major asupra mediului și este esențial să le gestionăm corespunzător.

Pentru a asigura adoptarea acestui tip de economie, UE a stabilit directive și reguli de care toate țările membre trebuie să țină cont. Ordonanța nr. 1/2021 a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje a adus câteva modificări reglementărilor existente, inclusiv în ceea ce privește taxa pe ambalaje. Astfel, putem face primii pași spre o viață sustenabilă.

Care este responsabilitatea extinsă a producătorului?

Responsabilitatea extinsă a producătorului este o strategie bazată pe principiul „poluatorul plătește”. Mai exact, producătorii și importatorii de bunuri ambalate, echipamente electrice și baterii, substanțe chimice periculoase, anvelope și uleiuri minerale au obligații către bugetul de stat. Acestea sunt achitate către Fondul pentru Mediu, conform Legii nr. 249/2015.

Obligațiile la Fondul pentru Mediu

Agenții economici care importă, produc sau distribuie produse ambalate sunt obligați să plătească diferite contribuții și taxe. Identificarea, raportarea și achitarea acestora se face lunar, trimestrial sau anual, conform calendarului fiscal.

În ceea ce privește taxa pe ambalaje, sunt vizați „operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piața națională ambalaje de desfacere și operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje”. Ei trebuie să plătească 2 lei per kg pentru diferența dintre cantitatea de deșeuri reciclată sau valorificată prin incinerare și cantitatea corespunzătoare, potrivit obiectivelor minime.

Până în anul 2022 inclusiv, obiectivele sunt următoarele:

  • 60% pentru sticlă
  • 60% pentru hârtie și carton
  • 50% pentru metalele feroase
  • 22,5% pentru plastic
  • 20% pentru aluminiu
  • 15% pentru lemn

Ulterior, țintele vor crește treptat, ajungând începând din ianuarie 2030 la următoarele:

  • 75% pentru sticlă
  • 85% pentru hârtie și carton
  • 80% pentru metalele feroase
  • 55% pentru plastic
  • 60% pentru aluminiu
  • 30% pentru lemn

Procentele sunt valabile pentru cantitatea de deșeuri reciclate și incinerate în instalații de incinerare cu valorificare de energie. În cazul lemnului, este inclusă cantitatea reparată în vederea reutilizării.

Referitor la managementul deșeurilor, foarte importantă este colectarea selectivă a acestora. Astfel, ca agent economic trebuie să deții un contract cu un colector autorizat căruia să îi predai deșeurile generate. De asemenea, sunt necesare pubele pentru fiecare tip de material, marcate corespunzător. În fiecare lună e nevoie să ții evidența deșeurilor, iar o dată pe an să predai un raport Fondului de Mediu. Atenție, raportul trebuie să conțină informații privind cantitatea în tone.

Obligații specifice companiilor de retail privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor

  • Operatorii din retail care vând produse ambalate au responsabilitatea extinsă a producătorului și trebuie să raporteze anual cantitățile de ambalaje în Registrul Electronic de Deșeuri (RED).
  • Aceștia trebuie să asigure colectarea separată a deșeurilor din ambalaje în spațiile comerciale, precum magazinele și depozitele, prin instalarea de recipiente speciale pentru plastic, hârtie, metal, sticlă etc.
  • Retailerii trebuie să informeze consumatorii despre importanța reciclării corecte, prin afișaje sau campanii de conștientizare în spațiile comerciale.
  • Este obligatorie respectarea legislației privind reducerea plasticului de unică folosință și promovarea ambalajelor ecologice în cadrul activităților comerciale.
  • Nerespectarea acestor obligații poate atrage amenzi semnificative și, în cazuri grave, chiar suspendarea activității comerciale.

Cum se calculează și se declară taxa pe ambalaje

Calculul taxei pe ambalaje se face pe baza diferenței dintre cantitățile de ambalaje introduse pe piața națională și cele reciclate sau valorificate conform țintelor legale. Această diferență reprezintă cantitatea pentru care se datorează taxa de 2 lei/kg.

Pentru a determina corect suma datorată, agenții economici trebuie să țină evidențe clare și exacte privind volumele de ambalaje introduse și cele predate pentru reciclare sau incinerare cu valorificare energetică.

Declararea taxei se face prin completarea și depunerea unei declarații specifice la Administrația Fondului pentru Mediu, în termenele stabilite (lunar, trimestrial sau anual, în funcție de mărimea și volumul activității). Este esențial ca toate documentele să fie corecte și să conțină informațiile obligatorii, pentru a evita sancțiuni și penalități.

Pentru o gestionare eficientă, companiile pot externaliza aceste obligații către organizații specializate (OIREP) care asigură raportarea conformă și plata taxelor.
Recomandări practice pentru companii:

  • Verifică periodic contractele cu colectorii autorizați de deșeuri pentru a te asigura că toată cantitatea este raportată corect.
  • Monitorizează atent termenele de raportare și plată pentru a evita penalitățile.
  • Păstrează documentația completă și actualizată pentru orice control al autorităților.

Astfel, respectarea obligațiilor privind taxa pe ambalaje devine un proces clar și transparent, contribuind la protejarea mediului și evitarea sancțiunilor legale.

Riscuri și amenzi

Nerespectarea legii duce, în funcție de situație, la amenzi usturătoare sau sistarea activității. De exemplu, dacă îți lipsește registrul privind evidența gestiunii deșeurilor, amenda este cuprinsă între 5000 și 50.000 lei. Dacă datele sunt înregistrare greșit sau lipsesc unele tipuri de deșeuri, riști să plătești între 20.000 și 40.000 lei.

Am menționat mai sus importanța unui contract cu un colector autorizat. Dacă documentele lipsesc, sunt incomplete sau completate incorect, amenda este cuprinsă între 10.000 și 20.000 lei.

Nu în ultimul rând, au fost stabilite penalități dacă se întârzie plata contribuțiilor și a taxelor. Termenul limită pentru anul anterior este 25 ianuarie, iar pentru fiecare zi de întârziere, suma este majorată cu 0,02%.

Concluzie

Taxa pe ambalaje este o modalitate prin care Uniunea Europeană încearcă să facă mai ușoară tranziția către economia circulară. Activitățile explicate în acest articol pot fi gestionate intern sau externalizate către o OIREP precum Marathon ERP.

RECICLEAZA!
Hai sa lasam generatiilor viitoare
o planeta mai curata

Contactati-ne!

Dorim sa avem o comunicare cat mai eficienta cu potentialii nostri parteneri, de aceea te rugam sa completezi formularul de mai jos:

Scroll to Top