Deșeurile periculoase: obligațiile companiilor privind gestionarea acestora

Deseurile periculoase

Deșeurile periculoase contribuie la criza climatică prin care trecem. Află care sunt caracteristicile lor, în câte categorii se împart și ce efecte au, iar dacă deții o companie, ține cont de obligațiile privind gestionarea acestora.

Ce sunt deșeurile periculoase?

Deșeurile periculoase au caracteristici diferite în funcție de categoria în care se află. Sunt clasificate pe baza proprietăților fizice, chimice și biologice și pot fi inflamabile, corozive, toxice, reactive, infecțioase sau radioactive. Toate au efecte negative asupra sănătății și mediului, iar importanța colectării separate nu poate fi trecută cu vederea.

Deșeurile inflamabile

Unele deșeuri sunt foarte sensibile la căldură și pot declanșa explozii sau incendii. Gazele naturale sau petrolul intră în această categorie.

Deșeurile corosive

Deșeurile corozive conțin substanțe puternic alcaline sau acide, un astfel de exemplu fiind acidul sulfuric. Aceste deșeuri riscă să distrugă suprafețele cu care intră în contact, indiferent că sunt materiale solide sau țesuturi vii.

Deșeurile toxice

Pot cauza boli severe sau chiar moartea, deși nu întotdeauna imediat. De exemplu, unele sunt cancerigene, însă cancerul poate apărea la mai mulți ani după expunere.
Deșeurile care conțin metale grele intră în această categorie, iar cele mai cunoscute sunt bateriile și electrocasnicele. Ele se colectează separat, nu împreună cu deșeurile menajere.

Deșeurile reactive

Deșeurile reactive sunt cele care reacționează în contact cu aerul sau apa, formând vapori toxici sau cauzând explozii. De obicei, sunt generate de către producătorii de substanțe chimice, alături de solvenți, acizi și baze.

Deșeurile infecțioase

Acele hipodermice, bandajele uzate, pansamentele și alte deșeuri provenite din spitale sau laboratoare de cercetare sunt incluse în categoria deșeurilor infecțioase. Ele sunt contaminate de paraziți, ciuperci, bacterii și virusuri.

Deșeurile radioactive

Nu în ultimul rând, efectele negative ale deșeurilor radioactive pot persista în mediu mii de ani. De aceea, necesită un control adecvat: sunt depozitate în recipiente speciale, sigure, care garantează că nu vor afecta mediul până la câteva sute de ani. Fiind o problemă deosebită, nu sunt colectate de administrația locală.

Ce riscuri prezintă deșeurile periculoase?

Toate deșeurile au un impact puternic asupra mediului înconjurător, însă, în cazul celor periculoase, situația este mai severă. Ele prezintă un pericol foarte mare atât pentru sănătatea oamenilor, cât și pentru cea a animalelor și a mediului.

Colectarea, tratarea, manipularea necorespunzătoare și eliminarea deșeurilor periculoase poate provoca multiple daune. În cele mai multe cazuri sunt afectate apele de suprafață și rezervele de apă subterană, care devin poluate. De asemenea, sunt contaminate și terenurile unde sunt depozitate deșeurile.

Mai mult, oamenii și animalele din zonele aflate în apropierea depozitelor de deșeuri sunt în pericol. Pentru că acestea eliberează substanțe extrem de toxice, afectează puternic starea de sănătate.

Obligațiile companiilor privind deșeurile periculoase

Potrivit Legii nr. 211 din noiembrie 2011 privind regimul deșeurilor, producătorii și deținătorii de deșeuri au următoarele obligații:

  • să încadreze fiecare tip de deșeu în lista deșeurilor aprobată de Comisia Europeană;
  • să adopte în faza de proiectare soluții care să reducă impactul asupra mediului;
  • să producă articole durabile și care pot fi valorificate corespunzător la finalul vieții;
  • să accepte produsele returnate și deșeurile rezultate fără a crea prejudicii asupra sănătății populației și mediului;
  • să desemneze persoane instruite în domeniul gestionării deșeurilor periculoase;
  • să efectueze operațiunile de tratare a deșeurilor sau să transfere responsabilitatea unei OIREP;
  • să colecteze, transporte și stocheze separat categorii diferite de deșeuri periculoase;
  • să eticheteze corect deșeurile periculoase;
  • să transfere deșeurile periculoase doar însoțite de documentele potrivite de identificare;

De asemenea, toate firmele care produc deșeuri de orice fel sunt nevoiți să aibă un responsabil de mediu intern sau să externalizeze sarcinile. Atribuțiile sale includ:

  • evaluarea conformării la cerințele prevăzute de lege;
  • realizarea documentației;
  • monitorizarea factorilor care pot polua;
  • realizarea declarațiilor pentru Fondul de Mediu;
  • informarea angajaților companiei;
  • menținerea sănătății oamenilor angajați;

Sancțiuni pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase

Încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 211 din noiembrie 2011 constituie contravenție și se sancționează cu amenzi usturătoare. În cazul persoanelor juridice, amenzile sunt între 15.000 și 40.000 lei și sunt stabilite în funcție de dispozițiile încălcate. Îți recomandăm să citești cu atenție legislația ca să nu riști o sancțiune.

Protejarea mediului înconjurător este un gest care va permite generațiilor viitoare să locuiască în siguranță pe această planetă. Ține cont de informațiile din acest articol pentru a te asigura că gestionezi corespunzător deșeurile periculoase.

Situația actuală a legislației privind gestionarea deșeurilor periculoase

Începând din august 2021, Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor a fost abrogată și înlocuită în mare parte prin Ordonanța de Urgență nr. 92/2021, care a fost ulterior aprobată și adaptată prin Legea nr. 17/2023.

Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 (OUG 92/2021)

OUG 92/2021 aduce o serie de clarificări și aliniere la standardele europene, inclusiv:

  • Responsabilitatea extinsă a producătorului (OIREP) — incluzând obligații clare privind costurile de colectare, transport, tratare și raportare.
  • Separarea obligatorie a deșeurilor — inclusiv introducerea colectării separate a textilelor și a deșeurilor periculoase din gospodării începând cu 1 ianuarie 2025.
  • Statutul subprodus / încetarea statutului de deșeu — definit mai clar, cu proceduri de evaluare de către autoritățile de mediu, inclusiv necesitatea declarației de conformitate.
  • Colectarea separată pentru biodegradabile — obligatorie de la 31 decembrie 2023.
  • Regulamentarea transportului de deșeuri — introducerea autovehiculelor inscripționate cu „D” pentru transportul deșeurilor și trasabilitate pe trasee prestabilite.
  • Tarife și evidență electronică — actualizarea tarifelor prin ordin de ministru, obligația întocmirii de evidențe cronologice lunare și raportarea electronică până la 15 martie a anului următor.
  • Sancțiuni majorate — limitele amenzilor au fost crescute semnificativ: până la 60.000 lei pentru persoanele juridice, în anumite cazuri, dar și sancțiuni penale cu închisoare pentru fapte grave precum abandonarea sau transportul ilegal de deșeuri.

Ce înseamnă acest lucru pentru companii?

În prezent, companiile care generează sau gestionează deșeuri (inclusiv periculoase) trebuie să respecte:

  • Colectarea separată conform noilor fluxuri (textile, biodegradabile, periculoase), în funcție de termenul de intrare în vigoare.
  • Respectarea trasabilității stricte și marcarea corespunzătoare a transportului (sigla „D”, rute trasate).
  • Evidența detaliată și raportare electronică conform platformelor ANPM.
  • Conformare cu obligațiile OIREP, dacă activează în produse ambalate sau echipamente.
  • Avertizarea clară a publicului cu privire la responsabilitățile post-utilizare (ex. uleiuri uzate, baterii).
  • Respectarea termenelor noi pentru documentații, audituri și publicare, acolo unde este cazul.

Nu doar că obligațiile privind deșeurile periculoase sunt actualizate, dar au devenit mult mai complexe, cu termene stricte de implementare și sancțiuni clare. Este esențial să te raportezi la OUG 92/2021, aşa cum a fost completată prin Legea 17/2023.

RECICLEAZA!
Hai sa lasam generatiilor viitoare
o planeta mai curata

Contactati-ne!

Dorim sa avem o comunicare cat mai eficienta cu potentialii nostri parteneri, de aceea te rugam sa completezi formularul de mai jos:

Scroll to Top