OIREP: Ce înseamnă și care sunt avantajele pentru operatorii economici

Deții o afacere care se ocupă de producerea de bunuri ambalate și ai nevoie de ajutor în ceea ce privește gestionarea deșeurilor? Află ce reprezintă transferul te responsabilitate și cum te poate ajuta o OIREP să îți îndeplinești țintele anuale de reciclare.

Ce sunt responsabilitățile de mediu

În ultimele decenii, producția de ambalaje a crescut extrem de mult. Deși acestea ne protejează produsele, în special alimentele, cele mai multe sunt aruncate imediat după ce au fost desfăcute.

Acest lucru este valabil nu doar în cazul celor de unică folosință, ci și al celor reutilizabile, precum borcanele. Mai mult, la groapa de gunoi ajung inclusiv materiale ce pot fi reciclate: sticla, hârtia și cartonul, metalul, plasticul sau lemnul.

Deșeurile au un impact puternic asupra mediului și sunt legate de schimbările climatice prin care planeta trece. În acest context, fiecare dintre noi poate adopta obiceiuri pentru protejarea mediului. Deși pe plan personal luăm singuri aceste decizii, agenții economici sunt obligați prin lege să facă un pas în plus.

Astfel, producătorii din România sunt nevoiți să:

● găsească soluții reutilizabile pentru ambalajele produse;
● marcheze corespunzător ambalajele reciclabile;
● îndeplinească obiectivele anuale de reciclare și valorificare a deșeurilor produse (60% pentru sticlă, 60% pentru hârtie și carton, 50% pentru metal, 22,5% pentru plastic și 15% pentru lemn);
● raporteze cantitatea de ambalaje produse Fondului de Mediu;
● plătească taxele aferente Fondului de mediu.

Identificarea, raportarea și achitarea taxelor se poate face lunar, trimestrial sau anual, în funcție de tipul obligațiilor identificate.

Aceste obligații includ monitorizarea anumitor cantități de deșeuri:

● inerte și nepericuloase;
● reciclabile (din sticlă, metal, plastic, hârtie și lemn);
● valorificate prin alte procese decât reciclarea;
● eliminate prin depozitare;
● echipamente electrice și electronice introduse pe piață;
● baterii și acumulatori introduse pe piață.

Apoi, se percep diverse taxe și contribuții:

● pentru emisiile de poluanți din atmosferă;
● pentru deșeuri încredințate către terți în vederea depozitării;
● pentru deșeuri periculoase pentru mediu;
● pentru uleiuri pe bază minerală, semisintetice, sintetice, cu sau fără adaosuri;
● ecotaxa pentru pungi și sacoșe de cumpărături.

De asemenea, și cei care importă sau doar distribuie produse ambalate au aceleași responsabilități ca producătorii direcți. Mai exact, reglementările în vigoare se adresează tuturor celor care introduc pe piață ambalaje.

Ce înseamnă preluarea responsabilităților de mediu

Toate aceste responsabilități pot deveni copleșitoare pentru companii. De aceea, multe aleg să transfere responsabilitatea către o organizație de implementare a răspunderii extinse a producătorului, cunoscută și sub numele de OIREP. Astfel, se economisesc resurse interne, iar operatorii economici se asigură că gestionează corect deșeurile.

Cu ce se ocupă o OIREP

Colaborarea cu o OIREP are ca scop delegarea responsabilităților de mediu către o entitate diferită. Astfel, operatorul optimizează costurile aferente îndeplinirilor obligațiilor de reciclare și valorificare și se asigură că deșeurile produse sunt gestionate corespunzător.

Prin transferul de responsabilitate beneficiezi de expertiza unei organizații alcătuită din profesioniști cu experiență. Printr-o astfel de colaborare te asiguri, de exemplu, că deșeurile nu ajung să fie gestionare de către operatori ilegali. În acest mod, eviți riscul unor amenzi neplăcute.

Cum îți poți îndeplini obiectivele în domeniul ambalajelor

Primul pas este să alegi o OIREP de încredere, care oferă transparență și are suficientă experiență în domeniu. Asigură-te că are o autorizație de mediu valabilă pentru cel puțin încă 6 luni de la momentul încheierii contractului.

Apoi, verifică să nu înregistreze datorii la bugetul de stat și la cel local. Compania ar trebui să dovedească acest lucru prin prezentarea unui certificat de atestare fiscală. De asemenea, e necesar să îți prezinte declarațiile anuale depuse la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, dar și ultimele 3 declarații semestriale.

Desigur, e bine să te informezi și referitor la campaniile de educare și conștientizare pe care operatorul le-a demarat în trecut. Acestea îți arată că OIREP-ul se implică realmente în procesul către o economie circulară.

Operatorii economici care introduc pe piața românească produse ambalate trebuie să se asigure că își îndeplinesc la timp obligațiile față de Fondul de Mediu. În mod ideal, acest lucru ar trebui făcut fără a apela la resurse interne care ar afecta modul de lucru. În acest scop, îți recomandăm să apelezi la o OIREP, care va prelua de la tine responsabilitățile de mediu.